INS: Peste 1,2 milioane de sosiri ale turiştilor în Capitală, în primele 10 luni din 2022

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 05-01-2023 11:43

Numărul de sosiri ale turiştilor în Bucureşti a fost, în primele zece luni ale anului trecut, de 1.211.349, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Cel mai mare număr de sosiri a fost înregistrat în octombrie, respectiv 148.156, iar cel mai mic în ianuarie - 64.383, informează Agerpres.

Potrivit INS, cele mai multe sosiri, respectiv 1,6 milioane (95,8% din total), au fost consemnate în hoteluri.

În ceea ce priveşte înnoptările, numărul acestora a fost, în perioada ianuarie-octombrie 2022, de 2.383.299, cele mai multe fiind în luna octombrie 305.561 şi cele mai puţine în ianuarie - 118.060.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a variat în perioada menţionată între 19,6% în ianuarie şi 48,9% în octombrie.

Conform INS, la nivel naţional, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat în primele zece luni ale anului 9.674.700, iar înnoptările 21.104.200.