Magnet pentru turiștii străini: Timişoara a devenit Capitală Europeană a Culturii în 2023

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 07-01-2023 08:05

Oraşul Timişoara a preluat prestigiosul titlu de Capitală Europeană a Culturii în 2023, alături de oraşele Elefsina (Grecia) şi Veszprém (Ungaria), conform unui comunicat al Comisiei Europene, conform Agerpres.

Deschiderea oficială de preluare a titlul de Capitală Culturală Europeană va avea loc în week-end-ul 17-19 februarie 2023, cu peste 50 de evenimente, de la concerte în aer liber, expoziții, la teatru în spații neconvenționale sau premiere de film.

„Dacă e să ne raportăm strict la turiști, ne-am dori să ne apropiem de jumătate de milion. Când spun turiști, mă refer la persoane care să vină la Timișoara cu scopul de a vizita, a experimenta și de a se caza cel puțin o noapte. Ținta noastră este ca cel puțin 300.000 să fie turiști străini. Dacă ne raportăm la vizitatori, adică la toți cei care vin din afara Timișoarei, să participe la evenimente, să consume, să intre în obiectivele turistice, ne așteptăm la peste un milion. E ținta noastră minimă”, a declarat Simion Giurcă, președintele Asociației pentru Promovarea Timișoarei, informează Adevărul.

Primarul Timișoarei a vorbit de prezența la Timișoara a unor scriitori de Nobel, precum Orhan Pamuk (2006) sau Olga Tokarczuk (2019), de 12 festivaluri de muzică, de la baroc la rock, festivaluri tematice, de asemenea de cinci festivaluri de teatru.

„Vom putea să convingem seniorii din Paris, dar și tinerii care vin cu rucsacul”, a spus acesta.