Serialul Wednesday, produs de Netflix şi Tim Burton, va avea al doilea sezon

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 07-01-2023 12:13

Serialul de succes "Wednesday", despre familia Addams, va avea al doilea sezon, a anunţat platforma de streaming Netflix, potrivit news.ro.

"Wednesday sezon 2, în curând!", a fost anunţul de pe Netflix.

Creat de Alfred Cough şi Miles Millar şi regizat de Tim Burton, "Wednesday" are în prim-plan personajul cu acelaşi nume care încearcă să se adapteze la noua şcoală, Nevermore Academy, rezolvând o serie de crime.

Jenna Ortega le dă aici replica lui Gwendoline Christie ("Game of Thrones"), Christina Ricci, Catherine Zeta-Jones şi Luis Guzman.

Acest serial în opt episoade a înregistrat 5,3 miliarde de minute vizionate în prima săptămână completă de disponibilitate. Serialul a fost depăşit doar de sezonul 4 „Stranger Things”, care a fost vizionat timp de 7,2 miliarde de minute în prima sa săptămână completă de disponibilitate.