Doi pasageri clandestini ascunşi în trenul de aterizare al unui avion Avianca au fost găsiţi morţi

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 07-01-2023 21:18

Doi pasageri clandestini ascunşi în trenul de aterizare al unui avion care făcea legătura între Santiago de Chile şi Bogota au fost găsiţi morţi, a anunţat sâmbătă compania aeriană columbiană Avianca, scrie news.ro.

Zborul AV 116 a aterizat vineri, la Bogota, la ora locală 18:55 (ora 23:55 GMT).

„La sosirea pe aeroportul El Dorado, din Bogota, personalul companiei aeriene a găsit cadavrele a două persoane care au călătorit clandestin în trenul de aterizare”, a declarat purtătorul de cuvând al companiei Avianca într-un comunicat.

Aviaţia civilă columbiană a contactat autorităţile chiliene şi compania aeriană pentru a fi deschisă o investigaţie. Naţionalitatea şi identitatea celor două persoane nu au fost date publicităţii, presa columbiană anunţând doar că, conform unui raport intern al parchetului, cei doi călători erau bărbaţi tineri.