Un băiețel român a fost reținut de poliția germană pentru un pistol de jucărie

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 09-01-2023 06:22
Actualizat: 09-01-2023 07:43

Băiatul se afla în seara de 4 ianuarie în gara centrală din Hanovra iar polițiștii au observat un obiect ciudat pe care îl avea asupra sa.

Un băiat în vârstă de 14 ani, fiul unei românce stabilite în Germania, a avut parte de o aventură demnă de filme.

În seara de 4 ianuarie 2023 se afla în Gara din Hanovra iar polițiștii au văzut că ține în mână un obiect care semăna cu un pistol.

Imediat, aceștia au intervenit, l-au somat și i-au cerut să lase arma jos. Mai mult decât atât, polițiștii l-au culcat la pământ și au procedat la arestarea sa, cu armele îndreptate asupra lui, relatează Adevarul.

La analiza ulterioară, s-a constatat că de fapt era vorba de un pistol de jucărie. Copilul nu avea acte de identitate la el, astfel că a fost dus la secția de poliție, acolo unde a venit și mama lui, pentru a-l prelua și duce acasă.

„În acest context, poliția federală avertizează în special tinerii să se afișeze în public cu așa-numitele "arme aparente" sau chiar să amenințe alte persoane. Intervenția consecventă și robustă a poliției este consecința, pentru că arma ar putea fi și una reală”, a transmis Inspectoratul Federal de Poliție din Hanovra.