Trei zile de doliu naţional în Senegal după un accident rutier soldat cu cel puţin 40 de morţi

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 08-01-2023 18:26

"Sunt profund întristat de accidentul rutier tragic de astăzi din Gniby în care 40 de persoane au fost ucise şi multe au fost rănite grav", a scris Sall pe contul său de Twitter duminică dimineaţă. El a prezentat condoleanţe familiilor celor afectaţi.

Ţara vest-africană va fi în doliu naţional de luni, a scris Sall într-o altă postare pe Twitter. De asemenea, va fi organizată o reuniune ministerială pentru a discuta siguranţa rutieră.

Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora locală 03.15 (01.15 GMT), în apropiere de oraşul Kaffrine, la 250 km sud-est de capitala Dakar, când două autobuze au intrat în coliziune, au anunţat pompierii, citaţi de AFP.

Victimele au fost transportate la spitalul din Kaffrine, carcasele autobuzele au fost îndepărtate de pe şosea, iar aceasta a fost redeschisă pentru trafic, a indicat brigada naţională de pompieri.

Accidentele de autobuz sunt frecvente în Africa din cauza întreţinerii deficitare a vehiculelor, a şoselelor degradate, dar şi a greşelilor de condus, mulţi şoferi având permise cumpărate de la inspectori corupţi, fără să fi frecventat niciodată o şcoală auto.

Accidentul din Senegal este totuşi cel cu cele mai numeroase victime din ultimii ani, potrivit AFP.