NATO şi UE se iau și mai puternic de mână în fața amenințării Rusiei: Planul pentru următoarea perioadă

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 09-01-2023 18:54
Actualizat: 09-01-2023 20:03

Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană vor acţiona în sensul intensificării cooperării bilaterale, în contextul riscurilor asupra Europei asociate invaziei militare ruse în Ucraina, conform unui document care urmează să fie prezentat oficial, anunță Mediafax.

"Recunoaştem valoarea unei apărări europene mai puternice şi mai performante, care să contribuie în mod pozitiv la securitatea mondială şi transatlantică şi care să fie complementară şi interoperabilă cu NATO", arată un proiect de declaraţie, vizualizat de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Monde.

Declaraţia urmează să fie semnată marţi de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

"Este vorba despre un moment-cheie pentru securitatea şi stabilitatea la nivel euro-atlantic. În acest context, este necesară o cooperare mai strânsă între Uniunea Europeană şi NATO", subliniază documentul.