Trei bărbaţi, reţinuţi pentru că au furat bunuri dintr-un imobil

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 10-01-2023 20:30

Trei bărbaţi au fost reţinuţi, marţi, de poliţişti pentru furt, după ce au sustras bunuri dintr-un imobil din Pucioasa, informează IPJ Dâmboviţa.

"La data de 10 ianuarie a.c., în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa, sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 35 de ani. Aceştia sunt cercetaţi în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca pe parcursul zilei de 11 ianuarie a.c. să fie prezentaţi magistraţilor, pentru dispunerea unei măsuri preventive", precizează IPJ Dâmboviţa.

Din investigaţiile efectuate, a rezultat că, în perioada 22-23 decembrie 2022, bărbaţii ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un imobil de pe raza oraşului Pucioasa, informează Agerpres.

Conform IPJ Dâmboviţa, bunurile sustrase au fost recuperate.