Joao Felix, eliminat în meciul său de debut la Chelsea Londra

Autor: George Traicu
Publicat: 13-01-2023 09:11

Internaţionalul portughez Joao Felix, împrumutat săptămâna aceasta de Chelsea de la echipa spaniolă de fotbal Atletico Madrid, a fost eliminat în meciul său de debut la noua sa echipă, care a fost învinsă la limită pe terenul rivalei londoneze Fulham (scor 1-2), joi seară, într-o restanţă contând pentru etapa a 7-a din Premier League.

Fulham s-a impus prin golurile marcate de Willian (25) şi Carlos Vinicius (73), în timp ce pentru Chelsea a înscris Kalidou Koulibaly (47).

Joao Felix a văzut cartonaşul roşu în minutul 58, la scorul de 1-1, după o intrare dură asupra unui jucător de la Fulham, Kenny Tete. Aceasta este prima eliminare directă din cariera lui Joao Felix, care primise anterior două cartonaşe galbene pe parcursul unei partidei disputate pentru Atletico Madrid, în septembrie 2021, împotriva formaţiei Athletic Bilbao.

Portughezul a avut trei ocazii (10, 17, 40) şi a provocat două cartonaşe galbene adversarilor în meciul de pe stadionul Craven Cottage, înainte ca impresia frumoasă lăsată până atunci să fie umbrită de gestul care i-a adus eliminarea.

Săptămâna viitoare sunt programate alte două restanţe din runda a şaptea a campionatului Angliei, Crystal Palace - Manchester United (18 ianuarie) şi Manchester City - Tottenham Hotspur (19 ianuarie). Celelalte meciuri din această etapă au fost amânate.

În clasament conduce Arsenal Londra, 44 puncte, urmată de Manchester City, 39 p, Newcastle şi Manchester United, câte 35 p, Tottenham, 33 p, Fulham, 31 p, Liverpool, 28 p etc. Chelsea se află pe poziţia a zecea, cu 25 p.