Sub teroarea ocupației rusești, Soledarul s-a evaporat: Oamenii au fugit de sub atacurile rușilor

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 14-01-2023 14:05
Actualizat: 14-01-2023 14:14

Şeful Administrației Militare Regionale Donețk, Pavlo Kirilenko, a declarat, sâmbătă, că în oraşul Soledar au mai rămas 559 de persoane, inclusiv 15 copii, dintr-o populaţie totală de 20.000 de locuitori. Potrivit guvernatorului, în cursul zilei de vineri, autorităţile au reușit să evacueze șapte persoane din orașul Soledar. Kirilenko a precizat că printre cei rămaşi în oraș se numără 15 copii cu vârste între 7 și 15 ani. Oficialul a menţionat că persoanele rămase în Soledar sunt aprovizionate cu produse alimentare și truse de igienă.

"De îndată ce se poate ajunge acolo pentru a efectua evacuarea, o vom efectua, bineînțeles" - a subliniat șeful regiunii Doneţk. UNIAN aminteşte că, anterior, reprezentantul grupului de trupe "Est" din Ucraina, Serhi Cerevati, a explicat că armata rusă încearcă să captureze oraşul Soledar pentru a pătrunde şi mai mult în interiorul regiunii estice Donețk. În ultimele zile, în afara orașului, au loc bătălii foarte dure. Potrivit lui Cerevati, ruşii îşi concentrează lupta pe direcția Bahmut, pentru a ocupa complet Donbasul. Taras Berezoveţ, ofițer în armata ucraineană, a declarat, la randul său, că, după încercări nereușite de a captura Bahmutul, întreaga "elită a armatei ruse" s-a reorientat spre Soledar.

Orașul este luat cu asalt de mici detașamente, formate din 4-15 luptători. Pe 13 ianuarie, comandantul Andri Krişcenko din cadrul Gărzii Naționale a Ucrainei a comentat situația din Soledar, exprimându-şi convingerea că rușii nu vor putea captura orașul, în pofida faptului că luptele sunt foarte dure și Rusia ar putea trimite acolo toate resursele posibile. Potrivit comandantului, în ceea ce privește situaţia din Bahmut, deocamdată, nu există riscul ca acesta să fie încercuit sau fie întrerupte rutele de aprovizionare. UNIAN mai aminteşte că, pe 13 ianuarie, Ministerul rus al Apărării a anunțat că a capturat oraşul Soledar. Cu toate acestea, Ministerul Apărării al Ucrainei a calificat informaţia ca fiind falsă și a remarcat că luptele grele continuă în oraș.