Germania: confruntări violente între cei care protestează împotriva exploatării cărbunelui şi poliţişti în satul abandonat Lutzerath - Video

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 15-01-2023 06:51

Ciocnirile de sâmbătă dintre protestatari împotriva exploatării cărbunelui şi poliţişti la intrarea în satul abandonat Lutzerath din vestul Germaniei s-au soldat cu răniţi de ambele părţi, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru dpa, potrivit Agerpres.

Acesta nu a furnizat numărul răniţilor, gravitatea rănilor sau ce anume le-a cauzat.

De patru zile, poliţia acţionează pentru a elibera Lutzerath astfel încât localitatea să poată fi demolată pentru a face loc extinderii unei mine de cărbune în carieră deschisă. Poliţia a desfăşurat tunuri cu apă, bastoane şi sprayuri cu piper în timp ce încerca să respingă protestatarii care au organizat o mare demonstraţie în afara acestui cătun sâmbătă după-amiază.

Ce a mai rămas din Lutzerath a fost împrejmuit, dar un contingent de activişti continuă să rămână, mulţi dintre ei în căsuţe în copac.

În timp ce organizatorii au estimat numărul participanţilor la demonstraţie la 35.000, poliţia a numărat aproximativ 15.000 de persoane, potrivit purtătorului său de cuvânt.

Aproximativ 1.000 dintre ei, majoritatea mascaţi, au exercitat o presiune considerabilă asupra cordoanelor de poliţişti de la marginea carierei şi la periferia satului, ceea ce a dus la folosirea bastoanelor şi a sprayurilor cu piper.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei a subliniat că s-a recurs la tunuri cu apă şi forţă numai după ce protestatarii au refuzat să plece după ce fuseseră somaţi în mod repetat. Iniţial, nu a putut spune dacă au fost efectuate arestări.

Conform poliţiei, operaţiunile de degajare au fost suspendate sâmbătă seara şi urmează să fie continuate duminică. Până la căderea nopţii, situaţia s-a calmat, potrivit unui reporter dpa de la faţa locului, mulţi dintre participanţii la protest plecând.