Concurs de atelaje canine, programat în Pasul Tihuţa din județul Bistrița-Năsăud, a fost anulat din cauza lipsei zăpezii

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 16-01-2023 16:13

Organizatorii competiţiei internaţionale de atelaje canine din rasele nordice, care urma să aibă loc în zilele de 28 şi 29 ianuarie în Pasul Tihuţa din judeţul Bistriţa-Năsăud, au anunţat, luni, că anulează evenimentul din cauza lipsei zăpezii.

Competiţia poartă numele de "Drumul Romanilor", având în vedere că traseul urmează un vechi drum roman construit în Munţii Bârgăului, iar aceasta ar fi fost cea de-a şasea ediţie, potrivit Agerpres.

"În lipsa zăpezii şi a speranţei că va sosi la timp în Tihuţa, ne vedem nevoiţi să luăm o decizie foarte tristă: Drumul Romanilor 6.0 planificat pentru 28-29 ianuarie 2023 se anulează", au anunţat reprezentanţii Clubului Sportiv Sleddog Bistriţa-Năsăud, pe pagina de Facebook a evenimentului.

Lipsa zăpezii a fost motivul pentru care a fost anulată şi ediţia din 2021, însă anul trecut competiţia s-a putut desfăşura fără probleme, stratul de nea fiind unul consistent, ceea ce a atras concurenţi din opt ţări.