Bătaie între militari americani și polțiști germani, la Nurnberg

Autor: George Traicu
Publicat: 17-01-2023 07:55

Mai mulţi soldaţi americani au atacat poliţia germană în weekend la gara principală din oraşul Nurnberg în sudul Germaniei, rănind un poliţist, a raportat luni poliţia germană, citată de agenţia DPA.

Incidentul a avut loc după o dispută între soldaţi sâmbătă, când părăseau un club de noapte local.

Poliţia federală a intervenit şi i-a dat afară din club pe scandalagii. Poliţiştii au fost nevoiţi să scoată cu forţa din discotecă un soldat de 21 de ani.

După aceea, unii din grup, simpatizând cu tânărul soldat, au atacat poliţia.

Poliţistul rănit a fost transportat la spital pentru tratament ambulatoriu. Poliţia germană a lansat anchete împotriva a trei dintre soldaţi pentru agresiune, vătămare corporală şi opunere de rezistenţă faţă de poliţie.

Soldaţii americani au fost predaţi Poliţiei Militare americane de la baza Vilseck, la aproximativ 83 km est de Nurnberg, una dintre cele cinci locaţii în zonă ale Garnizoanei Armatei SUA.