Lapoviţă şi ninsoare pe tronsoanele de drumuri montane; sunt afectate DN 18 şi DJ 184

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 17-01-2023 10:17

"În zona montană precipitaţiile au fost mixte- lapoviţa şi ninsoare. Sectoarele de drumuri naţionale au partea carosabilă curată şi umedă. Angajaţii secţiei de drumuri naţionale au intervenit cu şase utilaje şi au răspândit 36 tone de material antiderapant. Angajaţii SC Drumuri şi Poduri Maramureş au acţionat cu opt utilaje şi au împrăştiat 73 tone de material antiderapant. Carosabilul sectoarelor de drumuri judeţene este curat şi umed", a spus Dan Bucă.

Conform acestuia, vizibilitatea în trafic este bună, iar în zona montană înaltă vântul suflă, slab, la moderat.

În cursul zilei de marţi, sunt aşteptate precipitaţii sub formă de ploaie şi mixte la munte.

"Pe arii extinse în judeţul Maramureş se vor semnala ploi ce vor avea şi caracter de aversă. În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi mixte. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi însemnate. Vântul va sufla slab, la moderat, cu intensificări locale şi temporare cu viteze in general de 55- 60 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele pot depăşi 90-100 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 9 grade, iar cele minime între 5 şi 8 grade Celsius", a mai precizat Dan Bucă.