Australian Open - Camila Giorgi neagă că ar fi utilizat un certificat fals de vaccinare pentru a putea juca

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 17-01-2023 10:23

Mass-media italiană a anunţat luna trecută că un medic, Daniela Grillone, o numise pe Giorgi drept una dintre persoanele care au venit la ea în căutarea documentaţiei false.

Vorbind pentru prima dată despre aceste acuzaţii, la finalul meciului câştigat marţi cu 6-0, 6-1 în faţa rusoaicei Anastasia Pavliucenkova, în primul tur de la Australian Open, Giorgi a insistat că nu a făcut nimic rău.

"Doctorul a fost anchetat şi a avut câteva probleme cu legea anul acesta, de câteva ori", a declarat italianca, în vârstă de 31 de ani, aflată pe locul 70 în clasamentul WTA.

"Mi-am făcut toate vaccinurile în locuri diferite. Deci problema este a ei, nu a mea. Deci, cu asta, sunt foarte calmă. Ea a pronunţat numele meu, desigur, dar sunt peste 300 de oameni cărora le-a dat numele", a adăugat Camila Giorgi.

Mai multe ţări din circuitul de tenis au cerut jucătorilor să se vaccineze pentru a intra pe teritoriile lor în 2021 şi 2022, inclusiv Australia şi Statele Unite.

Camila Giorgi a recunoscut că unul dintre vaccinurile sale a fost administrat de Grillone şi că a folosit documente primite din partea doctorului. Dar ea a negat că a căutat în mod deliberat documente false, spunând: "Nu, deloc".

Jucătoarea italiană, sfertfinalistă la Wimbledon în 2018, a părut să nu înţeleagă când a fost întrebată dacă a încercat să verifice veridicitatea vaccinării ei sau dacă a primit o doză suplimentară.