Percheziţii la persoane care colectează ilegal deşeuri feroase şi neferoase

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 17-01-2023 15:53

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE), au efectuat, marţi, patru percheziţii în judeţul Vâlcea (2), în municipiul Bucureşti (1) şi în judeţul Ilfov (1), într-un dosar penal privind colectarea şi comercializarea deşeurilor feroase şi neferoase, potrivit Agerpres.

Potrivit Poliţiei Române, percheziţiile au fost efectuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, la domiciliile unor persoane care au derulat activităţi de colectare şi comercializare de deşeuri feroase şi neferoase, precum şi la sediul, respectiv punctul de lucru al unei societăţi comerciale.

"Acţiunea s-a desfăşurat într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi folosire cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului societăţii, într-un scop contrar intereselor acesteia. În urma activităţilor desfăşurate, au fost ridicate mijloacele de probă folosite la comiterea faptelor. De asemenea, au fost puse în executare 3 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul IPJ Vâlcea, în vederea audierii şi dispunerii măsurilor legale", se menţionează într-un comunicat al Poliţiei Române.

Prejudiciul cauzat este estimat la 20.000.000 de lei.

La activitate au participat criminalişti din cadrul Serviciul Criminalistic Vâlcea, luptători din cadrul Serviciul pentru Acţiuni Speciale Vâlcea, poliţişti din cadrul DGPMB - Poliţia Sectorului 1 - SICE, IPJ Ilfov - SICE, IGPR - SIAS şi jandarmi din cadrul IJJ Vâlcea.