Kovesi primește puteri sporite: Parchetul european, autorizat să ceară ridicarea imunităţii eurodeputaţilor de PE

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 18-01-2023 07:02

Parlamentul European (PE) a permis marţi noului Parchet European - care o vizează pe grecoaica Eva Kaili, aflată în centrul unui scandal de corupţie cu Qatarul - să ceară ridicarea imunităţii eurodeputaţilor, nu în Qatargate, ci de exemplu cu privire la ”suspiciuni de fraudă” în remunerarea asistenţilor parlamentari, relatează AFP, potrivit news.ro.

Parlamentul European, reunit la Strasbourg, a acceptat - cu o cvasiunanimitate de 610 la 26 de voturi şi nouă abţineri - o modificare a regulamentului interior care să permită Parchetului European să ceară ridicarea imunităţii parlamentarilor.

Până în prezent, numai autorităţile unui stat membru al Uniunii Europene (UE) erau în măsură să ceară ridicarea imunităţii unui europarlamentar.

Parchetul European, o instanţă independentă, aflată în activitate din 2021, a cerut la jumătatea lui decembrie ridicarea imunităţii parlamentare a lui Eva Kaili, în prezent încarcerată în cadrul unei anchete, dar şi a altei eurodeputate grecoaice, Maria Spyraki.

Această cerere nu vizează Qatargate, ci ”suspiciuni de fraudă” în remunerarea unor asistenţi parlamentari.

Modificarea regulamentului intern urmează să intre în vigoare miercuri.

Preşedinta PE Roberta Metsola urmează să anunţe după această intrare în vigoare lansarea procedurii de ridicarea imunităţii parlamentare atât a lui Eva Kaili , cât şi a lui Maria Spyraki.

Această procedură are mai multe etape şi se încheie cu un vot în hemiciclu după mai multe săptămâni.