Gianluca Ferrero, noul preşedinte al clubului Juventus

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 18-01-2023 16:18

Gianluca Ferrero, om de afaceri în vârstă de 60 de ani, a devenit, miercuri, preşedintele clubului Juventus Torino.

“Ne aşteaptă provocări şi noi, Board-ul clubului, credem că avem experienţa, competenţa şi determinarea necesare pentru a o apăra pe Juventus şi ne apăra echipa în faţa tuturor instituţiilor competente. O vom face cu determinare şi rigoare, cu calm şi fără aroganţă. I-am respectat şi îi vom respecta mereu pe cei care ne judecă, dar ceea ce ne dorim este ca şi noi să fim respectaţi”, a spus Ferrero, scrie news.ro.

Decizia fost luată de Board-ul grupării torineze, întrunit imediat după ce a fost numit de adunarea generală a acţionarilor.

Board-ul l-a numit, de asemenea, pe Maurizio Scanavino CEO al clubului Juventus. Scanavino era până acum director general.

Gianluca Ferrero îi succede lui Andrea Agnelli la conducerea clubului Juventus.