Portarul internaţional elveţian al lui Montpellier, Jonas Omlin, a semnat cu Borussia Moenchengladbach

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 19-01-2023 21:00

Portarul internaţional elveţian al lui Montpellier, Jonas Omlin, a semnat cu clubul german Borussia Moenchengladbach pentru un transfer evaluat, potrivit diverselor surse, între opt şi 10 milioane de euro, a anunţat joi clubul francez, scrie AFP.

Omlin, 29 de ani, îl va înlocui la clubul german pe compatriotul său Yann Sommer, titularul din poarta Elveţiei, care a semnat joi un contract cu Bayern Munchen, bavarezii fiind în căutarea unui înlocuitor pentru căpitanul Manuel Neuer, victima unui accident de schi, potrivit Agerpres.

Omlin s-a alăturat lui Montpellier în vara lui 2020 venind de la FC Basel pentru şase milioane de euro pentru a-l înlocui pe portarul argentinian Géronimo Rulli.

După un sezon de aclimatizare, Omlin s-a impus având 74 de jocuri cu Montpellier.

Pentru a-l înlocui pe internaţionalul elveţian (4 selecţii), Montpellier este în contact cu Benjamin Lecomte, împrumutat încă de la începutul sezonului de Monaco la Espanyol Barcelona.

Montpellier ocupă locul 15 în Ligue 1 cu doar două puncte înaintea primei retrogradate.

Elveţiei este una dintre adversarele României în preliminariile EURO 2024.