Cazul Nexo se complică - Au fost descoperite tranzacţii directe de la companii ruseşti / Kovevi, somată să ia măsuri

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 20-01-2023 09:01

Procurorul general al Bulgariei, Ivan Gheşev, a fost audiat în Comisia juridică din cadrul Adunării Naţionale. Gheşev a declarat că au fost descoperite tranzacţii directe de la companii ruseşti către criptobanca Nexo, precum şi informaţii privind coordonarea dintre Nexo şi organizaţii teroriste iraniene, scrie Rador.

Procurorul general a precizat că în Bulgaria nu există o lege a lobby-ului şi nu există posibilitate de urmărire.

"Sunt sigur că o astfel de lege va duce la succes, dar nu avem dreptul la o astfel de investigaţie", a subliniat Gheşev, ca răspuns la o întrebare despre cazul Nexo şi finanţarea partidului Bulgaria Democrată de către compania de creditare în criptomonede.

"Deţin informaţii destul de detaliate, ştiţi că există o serie de nereguli în ceea ce priveşte criptobanca, după ce vom face cercetările necesare, vom oferi informaţii", a comentat Gheşev.

Amintim că eurodeputatul bulgar Andrei Novakov (GERB) a solicitat joi Parchetului European să ia măsuri în legătură cu investigaţia din Bulgaria şi posibila legătură dintre compania de creditare în criptomonede Nexo şi donaţiile către Mişcarea "Da, Bulgaria”.

Novakov a lansat solicitarea în cadrul unei dezbateri a Parlamentului European de la Strasbourg, dedicată protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene şi luptei împotriva fraudei.

Novakov a solicitat instituţiilor europene să nu acţioneze selectiv, să verifice cazul şi să demonstreze că "nu există un dublu standard şi interesul alegătorului european este mai presus de orice".