Medicii au dat ultimele detalii despre minerii răniți în accidentul teribil din Gorj: Oamenii au fost consiliați psihologic

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 20-01-2023 19:32
Actualizat: 20-01-2023 20:46

Doi dintre răniţii din accidentul de la cariera Jilţ Sud au fost externaţi, vineri, din Spitalul Judeţean Târgu Jiu. Cel de-al treilea mai rămâne în unitatea medicală, întrucât are o fractură a oaselor maxilarului, anunță news.ro.

”Două dintre victimele accidentului de muncă de la Cariera Jilţ Sud Mătăsari au fost externate din Secţia Chirurgie Generală II a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, în stare bună. Cei doi pacienţi au primit recomandare de a merge la control dacă va fi nevoie şi concedii medicale”, au transmis, vineri, reprezentanţii unităţii medicale.

Potrivit acestora, celălalt pacient internat în unitate a fost transferat la Compartimentul Chirurgie Buco-Maxilo-Facială din cadrul Secţiei ORL.

”Potrivit medicului curant, pacientul va fi monitorizat în secţie deoarece prezintă o fractură minoră, fără deplasare, la nivelul oaselor feţei, care nu necesită intervenţia chirurgicală”, au mai transmis oficialii spitalului.

Cei trei pacienţi au beneficiat de consiliere psihologică pe perioada internării.

Trei persoane au murit şi 10 au fost rănite, într-un acicdent produs, marţi, la cariera Jilţ Sud.

O autoutilitară în care se aflau 25 de persoane a căzut la o diferenţă de nivel de aproximativ trei metri. În vehicul se aflau muncitori, dar şi două tuburi metalice de acetilenă.

După decesul a trei persoane, cu vârste de 29, 38, respectiv 48 de ani şi după rănirea altor muncitori, Poliţia a deschis dosar pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.