Ministrul ucrainean al Apărării a ironizat decizia ruşilor de a instala sisteme antiaeriene pe acoperișurile unor clădiri din Moscova

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 21-01-2023 09:31

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksi Reznikov, a ironizat decizia autorităţilor din Moscova de a instala sisteme antiaeriene pe acoperișurile unor clădiri administrative.

Potrivit lui Reznikov, așa-numita operațiune specială desfăşurată de ruşi în Ucraina "decurge conform planului". "Inamicul începe să se ascundă în spatele sistemelor sale de apărare" - a declarat ministrul, într-un interviu pentru Vocea Americii, transmite RBC, potrivit Rador.

Întrebat de jurnalist de ce rușii instalează sisteme de apărare antiaeriană pe clădirile din Moscova, ministrul ucrainean al apărării a declarat, râzând, că "acest lucru sugerează că 'operațiunea militară specială' decurge conform planului, din moment încep deja să instaleze sisteme de apărare".

"Au creat Comandamentul de Apărare a Crimeii, au creat Districtul Militar de la Moscova, ceea ce nu au mai făcut din cel de-al Doilea Război Mondial, adică avansează foarte serios în operațiunea lor. Așa că încep să se ascundă în spatele sistemelor lor de apărare, nu în spatele atacurilor" - a afirmat Oleksi Reznikov.

Amintim că fotografii şi imagini video publicate pe reţelele sociale arată că un sistem de rachete Panţîr a fost instalat pe acoperişul unei clădiri cu opt etaje de pe malul râului Moskva din capitala rusă. Clădirea este folosită de Ministerul Apărării de la Moscova.

Un sistem de interceptare antirachetă a mai fost instalat la câţiva kilometri de reşedinţa preşedintelui Vladimir Putin din Novo-Ogariovo (regiunea Moscova).