S-a drogat și s-a urcat la volan: Poliția l-a prins înainte de a produce o nenorocire

Autor: Alexandru Popescu
Publicat: 21-01-2023 22:21

Un tânăr de 32 de ani a fost oprit sâmbătă în trafic în Agnita, județul Sibiu. La testarea cu aparatul DrugTest, polițiștii au constat că șoferul era sub influența drogurilor.

„21 ianuarie, 16.52, localitatea Agnita. Rezultatul pozitiv este al unui șofer în vârstă de 32 de ani, localnic. Mai mult nu putem spune, gravitatea faptei vorbește de la sine”, a anunțat Poliția Sibiu.

Polițiștii i-au ridicat permisul de conducere și au deschis o anchetă penală pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism sub influența substanțelor psihoactive.