Se strică relațiile dintre Turcia și Germania. Erdogan `Incendiatorul` își anulează vizita la Berlin

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 27-01-2023 08:34

”Incendiatorul” - este caracterizarea făcută de revista germană Stern președintelui turc. Ankara a anulat vizita lui Tayyip Erdoğan  la Berlin întrucât cancelaria ar fi urmat să formuleze critici cu privire la campania electorală a unor candidați turci în Germania

„Pentru a reuși să rămână la putere, el creează confruntări în Turcia, în Siria și, eventual, în Germania. În timp ce discută cu Occidentul și Putin, subminează NATO”, scrie revista germană Stern despre Recep Tayyip Erdoğan , pe care – cu puțin timp înainte de alegerile din Turcia – îl descrie drept un „incendiator”, relateaza in.gr preluat de Rador.

De remarcat că în urmă cu câteva zile revista The Economist scria, la rândul ei: „comportamentul lui Erdoğan  în apropierea alegerilor ar putea împinge ceea ce este în prezent o democrație profund deficitară dincolo de limite, într-o dictatură deplină”.

Între timp, președintele turc a anulat întâlnirea pe care ar fi trebuit să o aibă mâine cu cancelarul german Olaf Scholz, după un dezacord între staff-urile celor doi, a informat rețeaua RND, citând surse din cadrul partidului de guvernământ din Turcia.

„A devenit un incendiator”

În articolul publicat de revista germană Stern despre președintele turc, se afirmă că „Erdoğan , pentru a se menține la putere, a devenit un „incendiator” atât în interiorul Turciei, cât și în străinătate”, dând ca exemplu poziția lui în cazul aderării Suediei și Finlandei la NATO, precum și implicarea Turciei în Siria și Libia. Articolul se referă în mod special la retorica agresivă a lui Erdoğan  față de Grecia, subliniind că „amenință o țară aliată cu rachete, inclusiv că va lovi Atena cu (racheta) Tayfun”.

Stern îl descrie pe Erdoğan ca pe un „incendiator” și în ceea ce privește Germania, unde încearcă să inducă ura împotriva oponenților săi politici, o ură ce caracterizează campania lui electorală.

„Negociază cu Putin și Occidentul, subminând NATO și pornind un război în Siria. Luptă fără încetare pentru a menține puterea pe plan intern” se subliniază în articol, în care se mai arată că până acum a găsit ușile închise în încercările sale de a comunica cu Berlinul.

Remarcând și că „Erdoğan  ține multe fronturi deschise în străinătate, din Ucraina până în Siria, folosindu-și puterea”, revista germană se întreabă în legătură cu viitoarele alegeri din Turcia, scriind: „Va accepta Erdoğan  o înfrângere electorală? Partenerul său, partidul MHP, este atât de bine înrădăcinat în armată și în forțele de securitate, încât unii analiști consideră că ar putea rămâne la putere, chiar dacă electoratul va avea preferințe diferite”.

Erdoğan  și-a anulat călătoria în Germania

Președinția turcă a anulat în ultimul moment vizita lui Tayyip Erdoğan  în Germania și întâlnirea sa cu cancelarul Olaf Scholz, programată pentru mâine, vineri, în urma unui dezacord între cele două staff-uri, a informat rețeaua RND, citând surse din cadrul partidului de guvernământ din Turcia.

Potrivit acelorași informații, președintele turc urma să se întâlnească mâine cu Olaf Scholz. Vizita, însă, nu a fost niciodată anunțată oficial, întrucât în cele din urmă cele două părți – prin consilierul diplomatic al cancelariei, Jens Plötner, și colaboratorul președintelui turc, İbrahim Kalin – nu au ajuns la un acord cu privire la ora întâlnirii și mai ales asupra problemelor pe care partea germană dorea să le ridice, inclusiv în mod public.

Potrivit RND, cancelaria germană a vrut să critice public recenta apariție a deputatului AKP Mustafa Açıkgöz la Neuss, în Renania de Nord-Westfalia, în contextul unui eveniment electoral la o moschee aparținând rețelei „Lupii Gri”.

Parlamentarul a cerut de la tribună exterminarea kurzilor și güleniștilor, ceea ce a determinat intervenția ministrului german al Afacerilor Externe, Annalena Baerbock:

„Dacă reprezentanții Turciei nu vor acționa conform regulilor, va trebui să analizăm consecințele. Apariții precum cea a deputatului turc la Neuss nu trebuie să se mai repete. Ura și retorica urii nu își au loc în Germania”, a scris Baerbock într-o postare pe Twitter, reamintind că “fără îndoială, evenimentele unor campanii electorale străine ar trebui să primească aprobare” și avertizând în același timp că “dacă reprezentanții turci nu respectă regulile jocului, trebuie să analizăm consecințele”.

Reprezentanții Ambasadei Turciei la Berlin au fost apoi chemați la Ministerul german de Externe în legătură cu aceeași problemă.

Vizita lui Erdoğan  la Berlin ar fi fost una electorală

După cum transmite RND, planurile lui Tayyip Erdoğan  de a vizita Berlinul au generat speculații că va profita de prezența lui acolo pentru campania electorală. Din partea AKP s-au dat asigurări că partidul va respecta interdicția emisă de guvernul german încă de la alegerile din 2017, dar s-a cerut ca „aceeași interdicție să se aplice și partidelor de opoziție, care fac deja campanie în Germania”. La alegerile parlamentare din 2018, peste 4 milioane de alegători turci cu drept de vot locuiau în străinătate, dintre care aproape jumătate în Germania.