Accident grav în care au fost implicate un microbuz și două mașini: desfășurare de forțe la fața locului

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 27-01-2023 07:23

Cinci persoane au fost rănite şi au nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs vineri dimineaţă pe şoseaua de centură din zona de est a oraşului Ploieşti. Primele date de la faţa locului arată că în accident au fost implicate două autoturisme şi un microbuz.

Potrivit oficialilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, accidentul a avut loc în zona localităţii Moara Nouă, pe centura de est a Ploieştiului, informează News.ro.

Primele date de la faţa locului arată că două autoturisme şi un microbuz sunt implicate, în cele trei autovehicule aflându-se, în total, 11 persoane.

Cinci dintre cei implicaţi au nevoie de îngrijiri medicale, precizează sursa citată.

La faţa locului au fost trimise o autospecială de stingere, şi trei ambulanţe, dintre care două SMURD şi una de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Prahova.