Denis Alibec, după meciul cu FCSB: 'Nu-mi vine să cred că am reuşit să întoarcem meciul!; Nu am mai trăit aşa ceva de când eram la Astra'

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 29-01-2023 22:01

Denis Alibec, jucătorul echipei Farul Constanţa, a declarat că nu se aştepta ca formaţia sa să întoarcă rezultatul într-un timp atât de scurt, în meciul câştigat pe Arena Naţională, în compania FCSB.

„Nu-mi vine să cred că am reuşit să întoarcem meciul, chiar dacă după eliminarea lui Dawa le-am spus ”haideţi că-I batem”! Nu credeam, dar uite că s-a întâmplat. Chiar n-am cuvinte după meciul ăsta, după 0-3 cu CFR să revenim aşa, cu atâţia tineri în echipă, sunt mândru. Nu am mai trăit aşa ceva de când eram la Astra, în 2016.

Eram într-o perioadă foarte proastă, chiar ne gândeam cum vom reveni la jocul pe care îl făceam până acum, dar dacă avem spiritul din această seară şi nu cel cu CFR, cred că ne putem bate la campionat”, a declarat Alibec, scrie news.ro.