Nicolo Zaniolo a primit ameninţări cu moartea de la fanii Romei

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 30-01-2023 16:01

Mijlocaşul italian Nicolo Zaniolo, care şi-a manifestat dorinţa de a părăsi clubul de fotbal AS Roma în acest mercato de iarnă, a fost nevoit să cheme luni dimineaţă poliţia după ce a primit ameninţări cu moartea de la un grup de suporteri prezenţi în faţa locuinţei lui, transmite EFE, potrivit Agerpres.

După eşecul cu Napoli (1-2), conform presei locale, pe la 1:30 dimineaţă, circa 15 suporteri l-au ameninţat cu moartea în faţa casei pentru că nu mai vrea să joace la Roma şi în plus pentru că a refuzat o ofertă de la Bournemouth, de 30 de milioane de euro.

Incidentul l-a deranjat pe Zaniolo, care a cerut intervenţia poliţiştilor.

În aceeaşi noapte, la Trigoria, unde este baza sportivă a clubului, a fost desfăşurat un nou banner, cu un mesaj adresat fotbalistului de 23 de ani: ''Afară din Trigoria bărbaţi de nimic, laşi şi profitori... Sprijin necondiţionat numai pentru cei care ne respectă culorile!''.

Însuşi antrenorul Jose Mourinho, care şi-a apărat mereu jucătorul, nu a mai contat pe el din data de 15 ianuarie.

''Din păcate, ceea ce am spus după meciul cu Spezia pare să devină realitate. Mă aşteptam să rămână, dar astăzi aş adăuga 'din păcate''', a spus antrenorul portughez în conferinţa de presă de sâmbătă. ''De o lună spune că vrea să plece. Dacă cineva le spune mereu tuturor că nu vrea să poarte tricoul roman, trebuie să spun 'din păcate''', a adăugat Mourinho.

Nicolo Zaniolo, cu 13 meciuri şi un gol în acest sezon din Serie A, este dorit de cluburi ca Tottenham şi AC Milan, motiv pentru care a refuzat un transfer la Bournemouth, penultima echipă din Premier League, care luptă pentru evitarea retrogradării.

Marţi se închide fereastra de transferuri de iarnă, iar Roma şi Zaniolo trebuie să găsească înainte o soluţie sau, în caz contrar, jucătorul, cu contract valabil până în iunie 2024, va rămâne în capitala Italiei până la finalul sezonului.