Americanul Weston McKennie, împrumutat de Juventus la Leeds United

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 31-01-2023 10:51

Mijlocaşul american Weston McKennie a fost cedat de clubul italian de fotbal Juventus Torino până la finalul sezonului, cu o opţiune de cumpărare, la Leeds United, au anunţat luni seara cele două grupări, în ajunul încheierii perioadei de mercato de iarnă, conform AFP, potrivit Agerpres.

Juventus a scris pe site-ul său că ''după doi ani şi jumătate drumurile lui McKennie şi Juventus se separă''.

Leeds United, aflată pe locul 15 în Premier League, va plăti suma de 1,25 milioane de euro pentru acest împrumut, iar dacă se decide să-l transfere definitiv pe american va trebui să investească 34,5 milioane de euro, la care se pot adăuga 4,5 milioane de euro în bonusuri de performanţă, a precizat clubul din Torino.

McKennie, 24 ani, cu 41 selecţii şi nouă goluri la naţionala Statelor Unite, are contract cu Juventus până în 2025. El a ajuns la ''Bătrâna Doamnă'' în 2020 de la Schalke 04.

În tricoul echipei bianconera, McKennie a disputat 96 de meciuri şi a marcat 13 goluri, dar în acest sezon nu a fost utilizat cu regularitate ca titular de antrenorul Massimiliano Allegri, bifând 15 meciuri şi înscriind un gol în Serie A.