Decizie fermă a judecătorilor, într-un caz din Italia: Copiii nu pot fi obligați să se vadă cu bunicii, o relație nedorită nu poate fi impusă

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 02-02-2023 01:21

Schimbare de situație în Italia, după ce doi bunici și-au câștigat în instanță dreptul de a-și vedea nepoții. Curtea Supremă a decis în favoarea copiilor care refuză să își vadă bunicii: „O relație nedorită nu poate fi impusă”, anunță Mediafax.

Cazul a fost declanșat de doi bunici și un unchi pe linie paternă, care au depus plângere la tribunalul pentru minori din Milano, în care arătau că nu își pot întâlni nepoții „din cauza obstacolelor stabilite de părinți”, cu care sunt în conflict.

Bunicii au câștigat atât la tribunalul pentru minori, cât și la Curtea de Apel din Milano, care în 2019 a dispus întâlniri între ei și copii în prezența unui asistent social, atenționând în același timp părinții cu privire la potențialul prejudiciu psihologic pentru copii de a-i priva de relația cu bunii, relatează The Guardian.

Părinții au susținut că întâlnirile nu au fost apreciate de copii din cauza tensiunilor familiale care persistă și au făcut apel la instanța supremă pentru anularea deciziei.

În hotărâre, instanța supremă a arătat că, deși „nu există nicio îndoială” că cei doi copii vor „beneficia de pe urma unei legături” cu bunicii, părinții și-au exprimat opoziția față de relație și nu pot fi forțați să acționeze altfel.

Prin urmare, instanța a stabilit că nu se poate impune „o relație nedorită”, cu atât mai mult dacă copiii au discernământ și au împlinit vârsta de 12 ani.

În conformitate cu legea familiei introdusă în Italia în 2006, un copil are dreptul de a menține o relație semnificativă cu bunicii, chiar dacă părinții se despart. Bunicii au, de asemenea, dreptul de a cere unei instanțe să stabilească dacă decizia unui părinte de a le interzice accesul la nepoții lor dăunează bunăstării copilului și, prin urmare, este ilegală.