Giorgia Meloni va face o vizită în capitala ucraineană

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 04-02-2023 08:05

Premierul italian, Giorgia Meloni, va vizita Ucraina înainte de data de 24 februarie, când se va împlini un an de la începerea războiului declanşat de Rusia, anunță Rador.

Potrivit RBC, şefa executivului italian a făcut un anunţ în acest sens vineri, în timpul unui briefing comun cu cancelarul german, Olaf Scholz. "Voi fi la Kiev înainte de 24 februarie" - a declarat Meloni. Cu toate acestea, premierul nu a dezvăluit data exactă a vizitei sale în capitala ucraineană.