Negocieri extrem de ciudate între Rusia și Ucraina: Emiratele Arabe Unite au intervenit într-un schimb de prizonieri din 'categoria sensibilă'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 04-02-2023 17:17

Ucraina şi Rusia au făcut schimb de aproape 200 de prizonieri de război într-o operaţiune anunţată separat de ambele părţi sâmbătă, în cadrul acestui schimb fiind predate şi trupurile a doi voluntari britanici care au fost trimise în Ucraina, relatează Reuters, informează Agerpres.

Şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean, Andriy Yermak, a spus că 116 ucraineni au fost returnaţi, în timp ce agenţiile de presă ruse au citat ministerul Apărării de la Moscova afirmând că 63 de prizonieri ruşi au fost eliberaţi. "Am reuşit să obţinem 116 dintre oamenii noştri, apărători ai Mariupol, partizani din Herson, lunetişti din Bahmut şi alţi eroi ai noştri", a scris Yermak pe Telegram.  Yermak a spus, de asemenea, că trupurile voluntarilor britanici în domeniul umanitar Andrew Bagshaw şi Chris Parry au fost trimise înapoi în Ucraina. Bagshaw şi Parry au fost ucişi în timpul unei tentative de evacuare umanitară în estul Ucrainei în ianuarie, a spus anterior familia lui Parry.

Implicarea Emiratelor Arabe

Şaizeci şi trei de prizonieri de război ruşi au fost eliberaţi ca urmare a unui proces complex de negocieri cu Ucraina, au informat agenţiile de presă ruse, citând Ministerul Apărării de la Moscova. Grupul de militari ruşi eliberaţi include persoane din "categoria sensibilă", al căror schimb a fost posibil prin medierea Emiratelor Arabe Unite (EAU), au adăugat agenţiile citate