Ultrașii au greșit stadionul: Scandările xenofobe s-au mutat la rugby, după scandalul de la Sepsi - FCU Craiova

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 04-02-2023 17:07
Actualizat: 04-02-2023 18:31

Sâmbătă, pe stadionul „Arcul de Triumf”, un grup de 25-30 de ultrași a apelat la lozinci xenofobe în meciul de rugby dintre România și Polonia din Rugby Europe Championship.

Potrivit gsp.ro, la nici șapte zile după ce galeria lui FCU Craiova a provocat întreruperea meciului cu Sepsi Sfântu Gheorghe, o grupare naționalistă, prezentă și la meciurile naționalei de fotbal, și-a făcut apariția la disputa cu Polonia, de pe „Arcul de Triumf”.

La nici cinci minute după fluierul de start, ultrașii au început să scandeze cântece xenofobe la adresa maghiarilor: „Să-ți dăm la ****, bozgore!”. Ulterior, ei au afișat și un banner pe care scria: „În patria noastră suntem huliți si voi vreți să fim cuminți?”. Ulterior, aceștia au început să scandeze și „Afară, afară, cu ungurii din țară!”.

Gruparea prezentă la meciul de rugby e intitulată „Youth România” și, conform paginii de Facebook, reunește „un grup ultra' de tineret ce susține echipa națională”. Ultrașii lor își anunțaseră prezența la meciul de rugby încă de pe 28 ianuarie.

FOTO: Revista Ultra/ Facebook