Vinicius (Real Madrid), din nou victima insultelor rasiste

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 06-02-2023 10:01

Vinicius, atacantul brazilian al echipei Real Madrid, a fost victima insultelor rasiste duminică, după meciul cu Mallorca. Incidentul a fost dezvăluit printr-un videoclip postat în social media, potrivit news.ro.

Tânărului brazilian i s-a strigat  „maimuţă” din tribunele stadionului Son Moix de un fan local, conform imaginilor.

Nu este prima dată când atacantul este victima unor astfel de acte: a fost deja ţinta unor insulte rasiste în noiembrie 2021 pe Camp Nou, pe terenul lui Atlético în septembrie 2022 şi pe cel al Valladolidului la sfârşitul lunii decembrie.

La sfârşitul lunii ianuarie, înainte de derbIul dintre Real şi Atlético din Cupa Spaniai un manechin care purta tricoul lui Vinicius a fost spânzurat sub un banner anti-Real atârnat de un pod din faţa lui Valdebebas, centrul de antrenament al Realului Madrid.

Autor:
Luminiţa Turcu