Senatorul PSD Alfred Laurențiu Mihai: Transparența cu care se laudă Nicușor Dan e un slogan

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 06-02-2023 16:50

Transparența cu care se laudă primarul Capitalei, Nicușor Dan, nu reprezintă decât un slogan repetat în campania electorală, un slogan menit să-i dezinformeze pe votanți, să-i mintă pe bucureșteni și să-i mențină o funcție la conducerea Bucureștiului, acuză senatorul PSD Alfred Laurențiu Mihai.

"Nu este pentru prima dată când Nicușor Dan dă dovadă de ipocrizie, de incompetență, de lașitate și de abuz în funcție. Nu este pentru prima dată când Primarul Municipiului București este depășit de situație și recurge la amenințări pentru a se victimiza: Nicușor Dan ignoră, în mod voit, să se implice în dezvoltarea unei capitale europene și refuză colaborarea cu Prefectura Capitalei, fără a veni cu argumente solide, viabile.

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a admis că l-a somat pe edilul general să-i trimită copii, conform cu originalul, ale PUZ-urilor pentru zona istorică din București.

Prefectul a cerut Primăriei Capitalei să prezinte 86 de PUZ-uri din zonele istorice, pentru că într-un răspuns dat de această instituție către un ONG se precizează că documentele în cauză nici nu sunt și nici nu au fost în arhiva Primăriei.

În mod previzibil, Primăria nu a răspuns până acum solicitării prefectului.

Refuzul primarului dovedește clar că aceste documentații ar putea scoate la lumină neregulile din activitatea sa și că nu este decât încă un politician mult prea preocupat de propriile interese", scrie social - democratul pe Facebook.