Pronosticul ucrainenilor pentru noua ofensivă militară rusă așteptată în februarie

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 07-02-2023 07:49

Ministrul Apărării, Oleksi Reznikov, consideră că în timpul noii ofensive a rușilor, preconizată să se desfășoare în februarie, trupele invadatoare nu vor mai încerca să cucerească toată Ucraina în același timp, așa cum a fost la începutul invaziei, potrivit Ukrainska Pravda.

„Rușii au încercat tactica de capturare simultană a Ucrainei în februarie anul trecut. Nu a funcționat. Adică, resursa a fost dispersată, au pierdut multe unități de elită. Acum noua lor tactică este să încerce asalturi concentrate, să câștige teren puțin câte puțin.

Invadatorii nu vor mai merge spre Herson, pentru că atunci când au fugit, au ars toate podurile și trecerile, ci se vor deplasa în direcția Zaporojie pentru a extinde coridorul terestru spre Crimeea”, a spus ministrul ucrainean.

Singurul pericol rămas

El a adăugat că „nu există motive de panică pentru a fugi din orașe” și a numit loviturile cu rachete și drone ca fiind singurul pericol care mai rămâne, dar, în același timp, a reamintit că și sistemul de apărare aeriană ucraineană devine din ce în ce mai puternic și mai abil.

Reznikov a declarat că Forțele de Apărare se așteaptă la posibile ofensive din partea Rusiei înainte de 24 februarie. Președintele ucrainean  Volodimir Zelenski afirmă că rușii vor să încerce să compenseze înfrângerile de anul trecut.