Viscol puternic, în special în zona de câmpie, drumuri închise sau cu restricţii de tonaj, în județul Buzău

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 08-02-2023 10:19

Viscolul puternic care se înregistrează îndeosebi în zona de câmpie a judeţului Buzău a dus la închiderea mai multor şosele naţionale şi judeţene. Vântul puternic viscoleşte zăpada şi reduce considerabil vizibilitatea, ceea ce face ca traficul să nu se mai desfăşoare în condiţii de siguranţă, potrivit news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Buzău, miecuri dimineaţă, nu se circulă pe DN 22 Râmnicu Sărat limita cu judeţul Brăila. Drumul a fost închis de sâmbătă până marţi după amiază, a fost redeschis pentru cîteva ore, iar acum au fost impuse din nou restricţii pentru toate autovehiculele. În zonăm vântul suflă cu putere şi viscoleşte zăpada, zădărnicind munca drumarilor.
De asemenea, incepând cu ora 9.30, a fost restricţionat traficul pe DN 2B, Buzău - limita cu judeţul Brăila pentru autovehiculele cu masa totală maxim autorizată mai mare de 7,5 tone.
Având în vedere intensificarea vântului,  viscol la sol ce reduce vizibilitatea şi formarea unor dune de zăpadă pe carosabil, începând cu ora 09.15, a fost instituită restricţie totală de circulaţie şi pe DJ203A Rubla – Ghergheasa.
Începind cu ora 9.45, se restrictionează şi DN  2C, Buzău - limita cu judeţul Ialomiţa, pentru masinile mai mari de 3,5 tone.