Ucraina fortifică granița cu Belarus: Unităţile militare din nordul Ucrainei, înarmate cu sisteme de apărare antiaeriană occidentale

Autor: George Traicu
Publicat: 08-02-2023 16:10

Comandantul Forţelor Întrunite ale Ucrainei, Serhi Naev, susţine că unitățile din zona operațională nordică sunt înarmate cu sisteme de apărare antiaeriană atât de tip occidental, cât și de producţie ucraineană, relatează RBC, potrivit Rador.

"Unitățile noastre de apărare antiaeriană sunt înarmate cu echipamente de tip occidental și din Ucraina. Fără nicio excepție, tot personalul militar este bine motivat, are o vastă experiență de luptă și o folosește cu pricepere pentru a respinge atât atacurile vehiculelor aeriene fără pilot, cât și ale rachetelor de croazieră" - a menționat Naev. Totodată, generalul a adăugat că eficiența ar putea crește în continuare dacă Forțele Armate ale Ucrainei ar fi înarmate cu mai multe echipamente de tip occidental. De asemenea, potrivit lui Naev, toate forțele și mijloacele sunt prevăzute cu rachete corespunzătoare, iar personalul este instruit, motivat și este convins că fiecare țintă aeriană va fi doborâtă. "Lucrăm pentru a obține un astfel de rezultat și, în fiecare zi, creștem disponibilitatea forțelor noastre de a respinge amenințările aeriene" - a subliniat comandantul.