Taxa de solidaritate de la OMV - Klaus Iohannis aruncă pisica în curtea ministerului de Finanțe

Autor: George Traicu
Publicat: 09-02-2023 11:01
Actualizat: 09-02-2023 11:15

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat înainte reuniunii Consiliului European că în ceea ce privește taxa de solidaritate care ar trebui să fie plătită de OMV situația ar trebui clarificată de ministerul Finanțelor.

„Dcacă va plăti sau nu o să vă spună cu siguranță cei care au făcut normativul, adică ministerul Finanțelor. Am fost puțin surprins când m-am informat, după aprobare, cum s-a discutat această chestiune și am aflat că de exemplu, ministerul Energiei nu a fost cooptat în discuție. Chestiunea s-a discutat la nivel de finanțe, ceea ce este, în principiu, în regulă, pentru că discutăm despre o taxă sau impozit. Solicitarea mea a fost una singură: ca acest act să fie legal și clar, adică să nu încalce nicio directivă sau lege și să nu apară nicio dicuție dacă este sau nu este. Rezultatul îl vedem cu toții la televizor, toată ziua bună ziua se discută dacă este sau nu este. Cred că cei care au lucrat pe document trebuie să-l clarifice. Nu-i nimic pierdut dar aruncarea vinei dintr-o curte politică în altă curte politică nu rezolvă problema”, a declarat Klaus Iohannis.