Dragostea, bat-o vina! Primarul oraşului canadian Toronto a demisionat după ce recunoscut că s-a iubit cu o angajată

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 11-02-2023 14:22

Primarul orașului Toronto a demisionat, la scurt timp după ce ziarul Toronto Star a relatat că a avut o relație cu o fostă angajată.

John Tory, în vârstă de 68 de ani, a recunoscut relația într-o declarație prin care și-a anunțat plecarea, spunând că aventura s-a încheiat la începutul acestui an, iar angajata a părăsit primăria, relatează The Guardian.

"Îmi pare rău și îmi cer scuze fără rezerve locuitorilor din Toronto și tuturor celor care au fost răniți de acțiunile mele. Mai presus de toate, îmi cer scuze soției, Barb, și familiei mele, pe care am dezamăgit-o mai mult decât oricine altcineva", a declarat vineri Tory.

Relația a începutul pandemiei Covid-19

Acesta a adăugat că relația a începutul pandemiei Covid-19 și "s-a încheiat de comun acord la începutul acestui an". El a declarat că va colabora cu angajații și cu viceprimarul Jennifer McKelvie pentru a asigura o tranziție ordonată către o nouă administrație.

Tory a fost ales primar în 2014, după ce i-a învins pe Doug Ford, fratele fostului primar Rob Ford, ale cărui scandaluri legate de alcool și droguri l-au propulsat la notorietate mondială în 2013, și pe Olivia Chow. El se afla la al treilea mandat de primar.