IGSU, primele precizări după cutremurul de 5,2 din Gorj

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 13-02-2023 17:24
Actualizat: 13-02-2023 17:26

Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul Național pentru Situații de Urgență (IGSU) după cutremurul de 5,2 produs luni după-amiaza în județul Gorj.

„În urmă cu puțin timp, în Oltenia, Gorj s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter, la o adâncime de 15 km. Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime”, a transmis IGSU, potrivit Mediafax.

În cazul seismelor, sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări

Instituția transmite că, în cazul seismelor, sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanșării acestora.

„Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsuri de protecție adecvate (de exemplu: puncte de distribuție a ajutoarelor de urgență)”, a mai transmis IGSU.

Un cutremur cu magnitudinea 5,2 a avut loc luni la ora 16.58 în județul Gorj, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.