Un bărbat care a condus un camion pe contrasens pe Autostrada Soarelui a fost amendat cu 2.900 de lei de polițiști

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 13-02-2023 20:13

Polițiștii din Constanța l-au amendat și au reținut permisul unui bărbat care a întors un camion pe Autostrada Soarelui și a condus pe contrasens.

Potrivit IPJ Constanța, polițiștii din cadrul Brigăzii Autostrăzi au identificat un bărbat de 51 de ani, care în 20 ianuarie, la ora 17.40, a condus un autocamion pe Autostrada A2 București – Constanța.

Acesta a întors și a continuat să se deplaseze pe contrasens, pe banda de urgență, scrie Mediafax.

Șoferul a fost amendat cu 2.900 de lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 120 de zile.