Drumurile și podurile din Oltenia, verificate după cutremurul de 5,7 din Gorj

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 14-02-2023 16:45
Actualizat: 14-02-2023 16:48

Directorul Regional al DRDP Craiova, Calin Cosmin Petruț, a dispus verificări imediate la toate podurile de pe drumurile naționale din zonele afectate de cutremurul din Gorj, anunță Mediafax.

„Verificări urgente la poduri ca urmare a cutremurului de azi (marți - n.r.). Directorul Regional al DRDP Craiova, Calin Cosmin Petruț, a dispus verificări imediate la toate podurile de pe drumurile naționale din zonele afectate de cutremur”, anunță DRDP Craiova.

Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 pe scara Richter a avut loc marți în zona Oltenia

Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 pe scara Richter a avut loc marți în zona Oltenia, județul Gorj, potrivit Institutului Național de Fizica Pământului (INFP).

Cutremurul s-a produs la ora 15:16:53 (ora României), la adâncimea de 40 km. Cel puțin două replici cu magnitudinea peste 3 au fost înregistrate.

Cutremurul s-a produs la 102km NV de Craiova, 120km SV de Sibiu, 146km V de Pitești, 161km SE de Timișoara, 183km SE de Arad, 195km S de Cluj-Napoca, 204km E de Belgrade, 208km E de Zemun, 212km NE de Nis, 212km V de Brașov.