VIDEO Județele și localitățile afectate de cutremurul de 5,7: cinci persoane cu atacuri de panică și două victime la spital

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 14-02-2023 17:49
Actualizat: 14-02-2023 18:12

Șeful DSU, Raed Arafat, a prezentat efectele cutremurului de 5,7, care a avut loc marți în România.

„Avem efecte în 6 localități din trei județe: Gorj, Dolj, Mehedinți. Au fost peste 50 de apeluri de urgență. Se refereau la fisuri sau elemente căzute, elemente din construcții. De asemenea, au fost câteva atacuri de panică.

Județul Gorj: 3 localități au fost efecte: Târgu Jiu, Arcan, Bumbești Jiu. Vorbim de fisuri la mai multe imobile, inclusiv la Primărie și Prefectură. Au fost 5 persoane cu atacuri de panică și două persoane rănite ușor.

Există 7 case cu fisuri. Acolo unde sunt fisuri o să fie evaluarea din partea experților din construcții.

Au fost semnalate 15 avarii la coșuri de fum.

Dolj: Avem elemente de construcții căzute la sediul Poliției de frontieră la Calafat.

La Mehedinți. Localitatea Baia de Aramă (elemente de construcții în pericol să cadă de pe un bloc de locuințe)  și Drobeta Turnu Severin (fisuri la o casă socială a primăriei, din care 20 de persoane s-au autoevacuat).

Nu sunt efecte grave, nu avem victime, doar persoane cu atacuri de panică și doi răniți”, a spus Raed Arafat într-o conferință de presă.