Doi copii au fost ucişi de o grenadă rămasă neexplodată din război, în Afganistan

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 14-02-2023 20:49

Doi copii au fost ucişi marţi în nord-estul Afganistanului de explozia unui proiectil rămas nedetonat în anii de război, transmite DPA, citând un oficial local.

Tragedia a fost provocată de o grenadă care rămăsese neexplodată, a indicat purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei Badghis, Ahmad Jan Hanzala.

Incidentul s-a petrecut în districtul Ab Kamari, când copiii se jucau în preajma unui avanspost al fostelor forţe de securitate guvernamentale, au afirmat oficiali locali.

Proiectile neexplodate rămase din deceniile de război provoacă adesea victime în rândul copiilor din Afganistan, potrivit Agerpres.

Conform datelor Naţiunilor Unite, cel puţin 118.443 de oameni au fost ucişi în urma conflictului armat din Afganistan începând din decembrie 2008, de când ONU a început înregistrarea oficială a victimelor civile.