Germania preia mesajul NATO pentru a scăpa de critici: Livrarea de avioane de luptă Ucrainei nu este o prioritate în acest moment

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 15-02-2023 18:58

Ministrul german al Apărării Boris Pistorius a declarat marţi că livrarea de avioane de luptă Ucrainei nu este o prioritate în acest moment, precizând că acest aspect va fi discutat cu siguranţă, relatează Reuters, conform AGERPRES.

Securizarea spaţiului aerian al Ucrainei este prioritatea, a declarat el la canalul de televiziune german ARD.

"Doar atunci când cerul de deasupra Ucrainei va fi sigur în următoarele trei, patru luni, atunci se poate vorbi de următorii paşi", a afirmat, de asemenea, ministrul german.

Problema livrării de avioane de luptă Ucrainei nu e acum cea mai urgentă, deşi e o discuţie care se poartă între aliaţi, urgent e să se livreze ce s-a promis deja, precum vehicule blindate şi tancuri, a declarat marţi dimineaţă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Jens Stoltenberg a oferit acest răspuns când a fost întrebat înainte de o reuniune a Grupului de contact pentru Ucraina dacă pregăteşte o decizie unanimă a NATO privind livrarea de avioane de luptă Ucrainei, după cum a solicitat premierul polonez Mateusz Morawiecki la reuniunea Consiliului European de săptămâna trecută.