Șoc în Scoția! Premierul a anunțat că demisionează: 'În mintea și în inima mea, știu că a sosit momentul'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 15-02-2023 13:55

Nicola Sturgeon a confirmat intenția de a demisiona din funcția de prim-ministru al Scoției. Vestea care i-a surprins pe scoțieni a fost anunțată în cadrul unei conferințe de presă.

Nicola Sturgeon a anunțat miercuri că va demisiona din poziția de premier al Scoției. Ea a spus că este „momentul potrivit pentru mine, pentru partidul meu și pentru țara mea" și că i-a cerut partidului său să înceapă procesul de alegere a unui nou lider, conform Mediafax.

Prim-ministrul a anunțat că va rămâne în funcție până când va fi ales un nou lider. Ea și-a descris rolul ca fiind „cea mai bună slujbă din lume" și un „privilegiu peste măsură" și s-a declarat „mândră" de a fi atât prima femeie premier, cât și prim-ministrul cu cea mai lungă perioadă de mandat.

Ea a recunoscut că unii cred că plecarea sa este „prea devreme", dar a spus că „în mintea și în inima mea, știu că a sosit momentul". Sturgeon a mai spus că decizia a fost „foarte grea" și că nu a avut legătură cu starea actuală a politicii scoțiene.

Nicola Sturgeon este liderul Partidului Național Scoțian de pe 14 noiembrie 2014. Tot în 2014 a ajuns în fruntea guvernului Scoției, devenind prima femeie care ocupă poziția. În anul 2016 a ocupat locul 50 în „topul 100 cele mai influente femei” alcătuit de Forbes.