Marocanul care a incendiat Poliția Huedin a fost arestat: E la a cincea faptă de ultraj, agresând și un procuror!

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 16-02-2023 14:01

Bărbatul care a incendiat sala de aşteptate a Poliţiei Huedin a fost arestat preventiv perntru 30 de zile. Acuzatul este marocan și este la a cincea faptă de ultraj, primele fiind asupra a doi poliţişti, un procuror şi un poliţist de penitenciare.

”Piromanul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile”, au anunţat reprezentanţii Sindicatului Europol, cei care au şi prezentat cazul bărbatului care a incendiat sala de aşteptare a Poliţiei Huedin.

Aceştia au precizat că bărbatul este la a cincea infracţiune de ultraj, primele două fiind asupra altor doi poliţisti, apoi a unui procuror şi a unui poliţist de penitenciar.

Citește și: Un recidivist beat a dat foc sălii de așteptare de la Poliția Huedin - Oamenii au fost evacuați pe geam!