Peste 29 tone de produse second-hand, oprite la PTF Petea

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 18-02-2023 12:34

Poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul ANPC Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu produse second-hand, constând în îmbrăcăminte şi mobilă, întrucât şoferii nu au putut prezenta documentele legale.

Potrivit ITPF Sighetu Marmaţiei, vineri, la ora 11,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean român în vârstă de 48 de ani, conducând un automarfar marfa DAF, având numere de înmatriculare de România.

Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, 9.700 kg de produse second-hand, de la o firmă din Germania, pentru o asociaţie din judeţul Satu Mare, potrivit Agerpres.

Poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde operaţiunii de curăţare.

Câteva minute mai târziu, în acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pe sensul de intrare în România, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor marca MAN şi remorcă, un cetăţean român în vârstă de 35 de ani. Mijlocul de transport era încărcat cu 19.320 kg produse second-hand, provenite de la o firmă din Polonia, a căror destinaţie era o societate comercială din judeţul Bistriţa Năsăud, arată sursa citată.

Lucrătorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Satu Mare, prezenţi în PTF Petea, au stabilit că nici aceste bunuri nu pot intra pe teritoriul ţării noastre, din acelaşi motiv - marfa nu a fost supusă operaţiunii de curăţare.

În ambele cazuri, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.