Ucraina așteaptă o mare surpriză în contextul vizitei lui Biden în Polonia - Dmitro Kuleba şi-a anulat o deplasare la Bruxelles

Autor: George Traicu
Publicat: 20-02-2023 11:54

Ministerul de Externe al Ucrainei transmite că le-a pregătit o "surpriză" ucrainenilor și anunță o vizită a "principalilor parteneri" la Kiev - scrie, luni, agenţia RBC, potrivit Rador.

"Sper ca surpriza care se pregătește să reușească, fiindcă pentru noi este important ca, în ajunul împlinirii unui an de agresiune, să simțim și să vedem nu doar sprijin în cuvinte, ci și prezența partenerilor noștri importanți şi principali la Kiev" - a declarat ministrul adjunct de externe al Ucrainei, Andri Melnik, adăugând că "trebuie să mai așteptaţi puțin". Amintim că, luni dimineață, autorităţile din Kiev au blocat centrul orașului. În plus, locuitorii din Kiev raportează restricţii de circulaţie în apropierea Ambasadei SUA din capitală. Canalele locale Telegram publică înregistrări video în care se văd coloane de maşini oficiale pe străzile Kievului. Unii dintre utilizatori sugerează că la Kiev ar putea ajunge inclusiv președintele american, Joe Biden, care, zilele acestea, ar trebui să viziteze Polonia.

Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, şi-a anulat o călătorie anunțată anterior la Bruxelles, unde urma să aibă întâlniri cu miniștrii de externe europeni. Potrivit RBC, Kuleba şi-a anulat deplasarea la Bruxelles în contextul unei posibile vizite a unor "distinşi oaspeți" la Kiev. "Sunt recunoscător Estoniei pentru propunerea privind achizițiile directe comune de arme și muniție, care poate începe cu furnizarea unui milion de obuze de 155 mm de către țările UE. În pofida faptului că nu pot participa astăzi (luni, n.r.) la FAC (ședința Consiliului UE la nivel de miniştri de externe), noi susținem cu fermitate inițiativa și solicităm implementarea acesteia" - a scris Kuleba pe Twitter.