Primăria Iaşi va dota 140 de autobuze cu sisteme de avertizare şi anti-coliziune, cu bani din PNRR

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 21-02-2023 16:37

Un număr de 140 de autobuze vor fi dotate cu sisteme de avertizare şi de asistenţă anti-coliziune, în valoare de 1 milion de euro, în cadrul unui proiect depus de Primăria Iaşi pentru finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi, Sebastian Buraga, a declarat că a fost aprobată cererea care a fost depusă în octombrie 2022, pentru dotarea cu astfel de sisteme de avertizare şi anti-coliziune a 140 de autobuze.

Potrivit sursei citate, valoarea este de peste 1 milion de euro, fără TVA.

"Prin intermediul proiectului se vizează creşterea siguranţei în trafic, asociat transportului public, atât pentru pasageri cât şi pentru categoriile vulnerabile - biciclişti şi pietoni. Scopul sistemului anti-coliziune pentru vehiculele mari va fi de a avertiza conducătorii auto înaintea producerii unor coliziuni în trafic, reuşind astfel să reducă semnificativ rata accidentelor. Proiectul va îngloba tehnologii bazate pe digitalizare în faza de exploatare a mijloacelor de transport public în condiţii de siguranţă şi eficienţă. Astfel, sistemul va elimina o problemă în exploatarea mijloacelor de transport asociată unghiurilor moarte care pun probleme reale în trafic. Practic, va fi posibilă evitarea accidentării pietonilor şi bicicliştilor care ajung în zona unghiurilor moarte", a declarat Sebastian Buraga.

Acesta a explicat că printre alertele emise de către dispozitiv se numără: alerta de impact frontal cu un autovehicul, alerta de schimbare a benzii fără semnalizare, alerta de impact frontal cu un pieton sau un biciclist, alerta privind nepăstrarea distanţei optime faţă de autovehiculul din faţă, risc coliziune stânga, dreapta şi unghiuri laterale.